nu mai am spaime de ascuns
în mine tot necuprinsul
-zbucium al apelor-până în adânc
umbră cu umbră,
pas peste pas.
şi TU,
năvalnică-mi Lumină,
cunună peste al meu creştet
pământ mă vei preFace în piatră.
şi încă un nume galopând
în noaptea nopţilor.
nume tropăind nisipul.,
auzi tu, ecoul destupat?
mi-asculţi tu iară chemarea
din străfunduri?
braţele din ramuri mi
se zbat ca o amintire
a ceva ca o
poveste neînţeleasă.
am îndurare, doamne.
am îndurare zic:
-Tăcere!! Tu-femeie cu toane
trebuia doar să te strig
TREBUIA
să te sting...
EGO SUM
cine sunt doamne
atârnat
din gura ţărânii
cădere
cu inimă şi oase
captivă-n dimineţi de soare
câmpii albastre înflorind
înspre un alt cer
plutesc imaterial
pe deasupra mărilor neclintite
înveşmântată
ascund în mine
zdrenţele
aceluiaşi trup
CITADINĂ
străzi întunecate şi
oameni de ceară
îngenunchind
cu gurile de sânge
duc umbre dezbrăcate
şi iată încă
un ceva/cineva
de dincolo de linişte
zarea netezind.
-e pace zic
de-mi scânteiază tălpile
în ploaia asta desăvârşită
care
se scoboară
ca o dulceaţă amară
sufletul despicând
înghiţind ochiul
oraşului topit.
atârnat
din gura ţărânii
cădere
cu inimă şi oase
captivă-n dimineţi de soare
câmpii albastre înflorind
înspre un alt cer
plutesc imaterial
pe deasupra mărilor neclintite
înveşmântată
ascund în mine
zdrenţele
aceluiaşi trup
CITADINĂ
străzi întunecate şi
oameni de ceară
îngenunchind
cu gurile de sânge
duc umbre dezbrăcate
şi iată încă
un ceva/cineva
de dincolo de linişte
zarea netezind.
-e pace zic
de-mi scânteiază tălpile
în ploaia asta desăvârşită
care
se scoboară
ca o dulceaţă amară
sufletul despicând
înghiţind ochiul
oraşului topit.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu