Un orb să mă picteze

[ ÎNAPOI ]  [ IEȘIRE LA INDEX ]  [ ÎNAINTE ]

Un orb să mă picteze

Din zarea nepătrunsă
de patimi pământene,
azi, am chemat
un orb...

În mâna-i tremurândă,
i-am îndesat penelul,
şi am strigat
ca dictatorul fără țară,
să îmi picteze nuferi,
pe trupu-mi
ce parcă se năștea
acum...întâia oară.

Și cum stătea
c-un fel de misticism
sub gene,
spre șevaletu-i aplecat,
cu un... tip-til
în pasu-mi,
în ochii lui
m-am strecurat.

O toamnă nesfârșită,
ruginie,
se ascundea
în ochiul lui bolnav,
Și-o pasăre
a sufletului
viorie
îi alunga c-un fel de
pâlpâit de gânduri,
tristețea ascunsă-n lacrimă,
chiar și-n secunda de răgaz.

O sărutare ca Mesia
În ochii lui am așezat,
şi s-a topit un întuneric
din sufletu-i neîmpăcat.

Un ochi din mine-i este ochiul,
şi-un gând din mine
este gândul lui.

Un veac din mine-i este
veacul,
suntem ai tuturor
și-ai nimănui...