Dragoste este...destulă

[ ÎNAPOI ]   [ IEȘIRE LA INDEX ]   [ ÎNAINTE ]
Dragoste este...destulă

Gura stirba a lumii se hlizeste intr-un dinte
si-ncepe sa-mi cante un vesnic si uzat cantec despre un iubit pierdut
in intunericul noptilor liliachii de mai cu pasari obosite in poarta...

Sufletele nu mai pot culege amarul,
si-l descarca, fragil, ca pe un sfaramicios obiect pe la colturile strazilor,
sa-l cumpere trubadurii sau poate pretentiosii indragostiti de imaginea lor
in peretele translucid al vietii...

Un glas cutremurat, ca o salcie tanguitoare,
imi susura vorbe de alint in care nu am crezut cand trebuia,
si-n care as crede daca nu ar fi rostite...

Pamantul inca mai jeleste stalpii podului luat de apele involburate.
Ne afundam pasii in racoarea apelor repezi si alergam dupa clipa pierduta prin arsita amiezii.

Auzi? Un glas de clopot ne striga , iar vantul iti plange ...

Construim palate pentru umbre si ne umbrim cu amagiri strigate in hauri
ucise...pentru ca e o toamna nesfarsita a sufletelor .

Vantul mai ingana un bocet pierdute de o sovaielnica batrana, in drumul linistit spre biserica.

Lumina turbeaza in turlele aramii si zgomotul se sparge in tample,
E toamna...o toamna nesfarsita ...

Te intreb:
De ce sa te mai superi? Dragoste este destula...
Zace neintrebata la coltul grunzos al strazii...
Bani sa ai.
Totul se cumpara.
Tributul e scump...dar,
dragoste este... destula...
Ecoul vorbelor rasunau ca pasii profetului pe altarul mortii, apoi, se rasuceau in adancuri...
*
Crezi ca mai pot zari steaua mea de aici, din intuneric?

Stelele se sting complice.
Locul pe cer se albeste.

``Bang!``

Priviti! Un vis mi se sparge in bucati de soare...se risipeste in mii de scantei.

Urc nestingherita scara si-mi rostesc ca pe o rugaciune:

De ce sa te superi?
Dragoste este destula .

Privesc increzatoare la colt de strada.

Iar ma priveste o gura stirba,
hlizindu-se intr-un dinte metallic.