miercuri, 21 mai 2014

miracol











miracol

Ființa asta care se sacrifică
alăturea de mine,
care trezește credința
impulsurilor mele repetitive,
de ce ar fi a mea?

Poate fi a ta, a oricui...

Sau poate fi doar o gură
care și-a rătăcit surâsul
și se odihnește în zâmbetul meu,

Un ochi care și-a piedut lacrima
și își caută plânsul în ochiul tău,

O mână care și-a uitat mângâierea,
căutându-și-o în mâna ta.

Sau un scut protector
care mă apără de o existență ademenioare a plăcerilor accesibile.
Și totuși,
m-am obișnuit să o numesc ființa mea.

Mâine, dacă m-ar părăsi,
i-aș urmări cu urechea ecoul pașilor
pe tărâmul enigmatic pentru a o convinge
să-și disloce aripa umezită
să mă pot ascunde în ea.

Atunci, ne-om împleti într-un ritual erotic „aripă și om”
printr-un miracol posibil și așteptat,
transfigurându-mă așa cum vrei tu.


Ființa asta
care se sacrifică simbolic alăturea de mine,
de ce ar fi a mea?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu