miercuri, 21 mai 2014

când universuri se ating












neguri de argint peste ape de nisip
crabii-călugări aprind candela 
în fereastră devin sensibilii luminii.
strădania le-a fost răsplătită cu ploile reci
în întunericul de nepătruns 
al pleoapelor de mătase
,,viaţa e un şir nesfarşit de
renunţări,, îmi şopteşti 
peste zare trecând
duc palmele în pieptul umbrelor
să ascultăm o muzică înălţătoare.

crabii-călugări ne fac semen disperate,
să nu le tulburăm ploile/descantec-mici interioare-
efemeride cavernoase cu frumuseţea despletită
reflectată în lumina miilor de alge...
-la anul ne vor umple iar de 
frunze proaspete, îți zic, despicând partea
odihnitoare a cerului în coarnele cerbilor
deseneam abstractul, și în pânza-regulilor nescrise căutam
urma unui joc, nenumit, pierdut în valuri uriașe.

Acolo 
universuri se ating.
ar fi bine să mai avem timp,
lotuşii ar deschide pe degete
ochi deochiați, odihnindu-și
petala în țesuturile noastre.

trestia si-ar conserva frunzele, 
coasta ta ar fi mai puțin afectată-
ai sprijini cu ea malul- să ne apere
de frig clipele cele mai întunecoase.



0 comentarii:

Trimiteți un comentariu